Singuratatea

Ades, ne-mpiedicam de umbra noastră, crezând că soarta ne e împotrivă… Privim urât spre bolta cea albastră, gândind că nu avem alternativă… Când realizăm că vina ne aparţine si am călcat greşit, fără de voie, nu plânsul şi tristeţea ne fac bine. Cu noi să ne luptăm, de e nevoie ! Să spui că nu e timp, e o greşală Ce o comite ades, majoritatea. Căzând în starea crâncen-abisală, numită de noi toţi : singurătatea ! Prietenii îi căutăm cu teamă. Pentru că nimeni nu e obligat să îţi asculte-a vieţii anagramă. Ce sufletul, prea des ţi-indoliat! Ades vorbim despre această stare trăind-o inutil şi fără rost Doar una este însă disperare Când retrăieşti despre acei ce-au fost… Doar două sunt necazuri cruciale… Acelea ce rup punţi către trecut : Părinţii, ce-au luptat să-ţi faci o cale Şi fraţi, surori, pe care i-ai avut. Când toate-aceste fire, legate de trecut Se rup încet, dar sigur, sfidându-ne durerea, E semnul că spre alte cărări, de început Iată, venit-a vremea, să ne-ndreptam privirea ! Abia atunci eşti singur şi-accepţi singurătatea Deşi ţi-e greu, o vreme, s-o spui…s-o recunoşti Cu-amar faci faţă lumii, mimând seninătatea sufletul ţi-e piatră şi în alt fel gândeşti! Târziu, după o vreme, apare constatarea Că nu poţi trăi singur, stingher şi izolat Păşeşti iar printre oameni, sperând că aşteptarea Şi chinul ce trăit-ai, acum s-a terminat…! Viaţa-şi urmează cursul, purtându-ne-nainte… Doar sufletul mai plânge uşor, din când în când, Şi ochii varsă lacrimi, de-aducere aminte Acelora ce fost-au şi-acum rămas-au gând !!! Şi-ncepi iar să simţi viaţa, cu tot ce-i aparţine Te bucuri când iubirea te-nvaluie din nou Să râzi şi să fii vesel, căci nu te poţi abţine Să nu-ţi contempli viaţă, amalgamat tablou !!!

Anunțuri

2 răspunsuri la „Singuratatea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s