Visul:)

Se făcea că mă uitam pe geamul de la dormitor. Afară era un fel de noapte, mă uitam la cerul sticlos al Pustiului Sinai și mă bucuram ca un copil de miile de stele care semănau cu zahărul candel. Dar nu era noapte, noapte. Știți voi cum este în vis: lucrurile se amestecă. Spun asta pentru că era și zi. Era un soare ciudat pentru că deși era foarte strălucitor puteam să-l văd fără niciun fel de probemă, era ca o bilă mare în care focul mocnea continuu și dogorea foarte tare. Și eu nu încetam să mă minunez cum stelele și soarele se puteau vedea în același timp, cum frigul și căldura stăteau împreună.
Și deodată, din lungul străzii a apărut un val uriaș de apă. Era o apă limpede, vârfurile valurilor sclipeau jucăușe în lumina caldă a soarelui.
”De unde a apărut valul acesta?” m-am întrebat în gând. ”Marea este departe…în stânga. Valul vine din sud. În sud este Dunărea. Nu poate să facă un val așa de mare!” Și apa continuă să se înalțe din ce în ce mai tare, ca un zid uriaș și albastru, înghițind tot ce întâlnea în cale. Era aproape liniște. Se auzea numai ceasul din sufragerie.
M-am întors către pat și mi-am auzit vocea:
– Trebuie să mergem pe casă. Să ne luăm actele și hainele.
Patul era gol și răvășit dar simțeam că poartă în el o căldură molatică. Pe jos zăceau pernele colarate. Și brusc m-am hotărât: voi rămâne aici, în cameră. Am luat perna roșie de pe jos și am strâns-o în brațe, agățându-mă de ea ca de trunchiul unui copac. În jurul meu era aproape liniște. Doar ceasul din sufragerie se auzea bătând implacabil. Oricum nu mai aveam timp să fug, să mă salvez într-un fel sau altul. Și înăuntrul meu era liniște. Eram golit de orice răzvrătire, întrebare, incertitudine, parcă nu mai eram eu. Stăteam și priveam valul care se apropia de mine cu o viteză uimitoare. Stăteam și atât.

Și dintr-o dată m-am trezit. Am rămas cu ochii închiși. În casă era liniște. Nici măcar ceasul din sufragerie nu se auzea. ”Normal!” am spus în sinea mea ”Nu l-am mai întors.” Nu am deschis ochii sperând că visul va continua. Dar nu a fost așa.

Acum mă tot frământă o întrebare : Cum ar fi fost dacă nu mă trezeam? Cum ar fi fost impactul? M-ar fi durut? Aș fi avut curajul să rămân acolo, în fața apei până la sfârșit? Aș fi supraviețuit? Și liniștea aceea ciudată care m-a cuprins…Ce fel de liniște era?

 

Anunțuri

3 răspunsuri la „Visul:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s