Sensul vietii

„Un profesor îsi termina cursul si apoi rosti cuvintele obisnuite:
– Aveti nelamuriri? Un student zise:
Domnule profesor, care este sensul vietii?
Unul dintre cei din sala, care era pe punctul de a pleca, începu sa râda. Profesorul îl privi îndelung pe student, cercetând parca daca era o întrebare serioasa. Întelese ca da.
– Am sa va raspund.
Scose din buzunarul de la pantaloni portofelul si din el o oglinjoara rotunda, nu mai mare decât o moneda. Zise apoi:
– Eram copil pe timpul razboiului. Într-o zi, am gasit pe strada o oglinda facuta tandari. Am pastrat ciobul cel mai mare. Acesta este. Am început sa ma joc cu el si am fost încântat sa vad cum puteam cu ajutorul lui sa îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere unde soarele nu ajunge niciodata: gauri adânci, crapaturi, ascunzisuri. Am pastrat oglinjoara. Devenind barbat, am înteles ca acesta nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce as fi putut face în întreaga mea viata.
Eu însumi sunt o frântura dintr-o oglinda pe care înca nu am vazut-o întreaga. Prin ceea ce am însa, pot aduce lumina – adevar, întelegere, cunoastere, bunatate, blândete – în ascunzatorile din inimile oamenilor si sa schimb ceva în unii. Poate ca si altii vor face la fel daca vor vedea aceasta.
Dupa mine, în aceasta consta sensul vietii.”

Fotografie: Sensul vietii "Un profesor îsi termina cursul si apoi rosti cuvintele obisnuite: - Aveti nelamuriri? Un student zise: - Domnule profesor, care este sensul vietii? Unul dintre cei din sala, care era pe punctul de a pleca, începu sa râda. Profesorul îl privi îndelung pe student, cercetând parca daca era o întrebare serioasa. Întelese ca da. - Am sa va raspund. Scose din buzunarul de la pantaloni portofelul si din el o oglinjoara rotunda, nu mai mare decât o moneda. Zise apoi: - Eram copil pe timpul razboiului. Într-o zi, am gasit pe strada o oglinda facuta tandari. Am pastrat ciobul cel mai mare. Acesta este. Am început sa ma joc cu el si am fost încântat sa vad cum puteam cu ajutorul lui sa îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere unde soarele nu ajunge niciodata: gauri adânci, crapaturi, ascunzisuri. Am pastrat oglinjoara. Devenind barbat, am înteles ca acesta nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce as fi putut face în întreaga mea viata.  Eu însumi sunt o frântura dintr-o oglinda pe care înca nu am vazut-o întreaga. Prin ceea ce am însa, pot aduce lumina – adevar, întelegere, cunoastere, bunatate, blândete – în ascunzatorile din inimile oamenilor si sa schimb ceva în unii. Poate ca si altii vor face la fel daca vor vedea aceasta. Dupa mine, în aceasta consta sensul vietii."
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s