Cum vor asigurătorii să stopeze fraudele cu polițe CASCO

Companiile de asigurări ar putea avea o bază de date comună pentru verificarea istoricului daunelor autovehiculelor asigurate prin intermediul poliţelor facultative CASCO.

Și asta în contextul în care valoarea potenţialelor fraude din domeniul auto se ridică la aproximativ 90 milioane de euro.

Proiectul bazei comune de date, aparținând  Asociaţiei Naţională a Asigurătorilor (UNSAR), ar putea fi aprobat până la finele acestui an.

„Prin intermediul unei aplicaţii IT, societăţile vor putea verifica istoricul daunelor autovehiculelor. Baza de date comună va permite asigurătorilor să evite încheierea unei poliţe CASCO în cazul unui autovehicul grav avariat şi pentru care s-a plătit deja o despăgubire, dar se încearcă încheierea unei noi poliţe facultative CASCO”, a explicat Mădălin Roşu, responsabil al Secţiunii auto din cadrul UNSAR, citat de mediafax.ro.

Potrivit reprezentantului UNSAR,  epavele auto reintră în circulaţie prin diverse metode şi ulterior se încearcă asigurarea acestora în scopul obţinerii unor sume necuvenite, respectiv prin înscenarea unei daune totale precum incendiu, furt sau accident.

Roșu a mai spus că un astfel de sistem ar duce la reducerea despăgubirilor plătite şi, implicit,  la scăderea tarifelor de primă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s