Creștinii, evreii și musulmanii, împreună într-un loc de rugăciune unic în lume

Creștinii, evreii și musulmanii din Berlin ar putea să se roage, în viitor, sub același acoperiș, dacă vor reuși să strângă cele 43,5 milioane de euro necesare pentru construirea unui loc de rugăciune unic în lume, relatează AFP, potrivit „Le Nouvel Obsevateur”.

Inițiatorii speră că el va fi gata până în 2018. Construcția nu va fi nici biserică, nici moschee, nici sinagogă, ci va conține elemente arhitecturale din toate cele trei tipuri de lăcașuri de cult. Construcția – „o casă de rugăciune și de învățătură”, așa cum o numește asociația care a inițiat proiectul – a fost imaginată de comunitatea protestantă din Berlin, la sfârșitul anilor 2000.

„În 2007, săpăturile arheologice sub Petriplatz au permis descoperirea fundațiilor a patru biserici”, a povestit pentru AFP Roland Stolte, unul dintre cei doi reprezentanți protestanți din consiliul de administrație al asociației.

Municipalitatea a atribuit terenul comunității protestante. „Noi am vrut să resuscităm acest loc, dar nu construind o nouă biserică, ci construind un loc care spune ceva despre viața religioasă din Berlinul de astăzi”, a continuat Stolte.

În Berlin trăiesc 3,4 milioane de locuitori. Dintre aceștia, 18,7% se declară protestanți, 8,1% musulmani, 0,9% evrei, iar cea mai mare parte (60%), fără religie, potrivit datelor oficiale din 2010.

„Ni s-a părut că există o dorință foarte puternică de coabitare pașnică între religii”, a subliniat el. Așa a luat naștere ideea unui loc unde să vină să se roage nu numai creștinii, ci și evreii și musulmanii.

„De la început am dorit ca acesta să fie un proiect inter-religios, nu un loc construit de creștini”, a subliniat pastorul Gregor Hohberg, reprezentant al comunității protestante, care se va ocupa de organizarea activității religioase din viitorul lăcaș de cult alături de rabinul Tovia Ben-Chorin și de imamul Kadir Sanci, de origine turcă.

„Dialogul inter-religios este nu numai posibil, ci și important”

În anul 2011 a fost ales proiectul arhitectului Wilfried Kuehn pentru clădire. „Era o provocare să combini diferențele și universalul. Era vorba de a nu amesteca religiile, favorizând în același timp o recunoaștere mutuală”, a explicat el.

„După lungi reflecții, nu am dorit un loc de rugăciune comun deoarece acesta risca să îi facă pe oameni să respingă inițiativa mai degrabă decât să îi atragă. Iar noi voiam să ne adresăm și celor mai conservatori, pentru a arăta că dialogul inter-religios este nu numai posibil, ci și important”, a explicat Hohberg.

În noul edificiu, care va fi ridicat pe fundațiile unei biserici distruse în 1964 de regimul comunist, fiecare religie va avea un spațiu de rugăciune echivalent, la același etaj, iar cele 3 săli se vor deschide într-o sală comună unde credincioșii se vor putea întâlni pentru a discuta.

Acum, organizația încearcă să găsească cele 43,5 milioane de euro pentru a finanța lucrările. În acest sens, a fost lansată o campanie on-line de strângere de fonduri, prin care donatorii pot cumpăra una sau mai multe „pietre” din viitoarea clădire cu 10 euro bucata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s