Maramureşul destinaţie obligatorie pentru 2015

Maramureşul este o destinaţie obligatorie de văzut în anul care vine. Asta o spun jurnalisti de la National Geographic, care fac şi o scurtă descriere a judeţului Maramureş, cu tradiţiile şi obiceiurile care îl fac unic între destinaţiile lumii. Maramureşul figurează într-un Top 20 destinaţii turistice obligatorii pentru anul 2015.
Nu este pentru prima dată când Maramureşul este prezentat ca un loc minunat pentru turişti. În opinia celor de la National Geographic Traveler, Maramureşul este ţara lemnului. Locul unde tradiţiile şi obiceiurile vechi de sute de ani se păstrează cu sfinţenie, spre deosebire de alte locuri din lume unde acestea au dispărut.

Sunt amintite uneltele din lemn folosite de ţărani la munca câmpului şi pe lângă gospodărie, sunt amintite celebrele porţi maramureşene din lemn, bisericile de lemn, unice în lume, toate în Maramureş şi pregătite pentru turiştii care vor să poposească în acest loc din nordul României.

Revista National Geographic Traveler vine şi cu o serie de sfaturi pentru turiştii care vor să îşi petreacă un concediu de neuitat în Maramureş. Li se recomandă să viziteze Cimitirul Vesel din Săpânţa, celebru pentru versurile scrise pe fiecare cruce din cimitir sau să petreacă o noapte în satul maramureşean Breb, unde au „ocazia să vadă poate cea mai frumoasă imagine a Căii Lactee din viaţa lor”.

De menţionat faptul că Maramureşul apare în acest top 20 alături de zone precum Corsica, Haida Gwaii sau Oklahoma City.

Sursa adevarul. ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s